TRIDEX, solutii inteligente pentru ferestrele, usile si pardoselile tale ! Centrala: +40231586222 FAX : +40231586282 vezi sectiunea CONTACT office@tridex.ro / comert@tridex.ro

Influenta mineralelor din apa

Pietrele la rinichi

Pietrele la rinichi se pot dezvolta cel mai adesea din cauza deshidratării organismului. În acest moment, in România, zece dintr-o mie de locuitori au pietre sau nisip la rinichi. Asta înseamnă aproape 200.000 de români, iar 60% sunt femei.




 

Numărul suferinzilor este deja de trei ori mai mare faţă de acum 20 de ani. Pe timp de vară, temperaturile tot mai mari, de 35 de grade, resimţite ca fiind de 40, vor contribui la creşterea numărului de bolnavi cu litiază renală.
Cei mai afectaţi vor fi locuitorii din sudul şi sud-estul României, regiuni lovite de secetă.

Când oamenii trec de la un climat temperat la unul tropical, organismul are de suferit. Din ce în ce mai multe persoane riscă să facă acei calculi renali extrem de supărători. Aceasta este, conform cercetătorilor americani, consecinţa directă a încălzirii globale asupra sănătăţii umane. Urologii români subscriu la această teorie.

Grav este că pe viitor nu există soluţii. Nu o să ne ierte nici canicula, dar nici boala, mai ales dacă stăm în anumite zone ale continentului. Schimbările climatice şi încălzirea excesivă a planetei contribuie la apariţia de noi infecţii bacteriene sau virale, tot mai virulente. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, există în prezent 40 de noi boli infecţioase.

În timpul caniculei, este esenţial să ne hidratăm din abundenţă, pentru a evita problemele de sănătate. Lipsa unei cantităţi optime de lichid din organism duce la formarea calculilor renali, cunoscutele "pietre la rinichi". Hidratarea adecvată este cel mai bun mijloc de prevenţie a litiazei urinare.

În aceste condiţii, calitatea apei devine foarte importantă pentru că singurul mod prin care putem preveni deshidratarea corpului şi afecţiunile renale este prin consumul de apă.

Pietrele la rinichi sunt depozite de calciu, cristale (acid uric, oxalic) şi proteine care se formează în căile colectoare sau în bazinetul rinichiului, după care unele se pot antrena în coborâre, traversând căile urinare şi tractul urinar, o parte fiind evacuate. Străbaterea traseului e dureroasă, cauzând dilatarea cailor renale, inflamarea mucoasei care le acoperă şi chiar rănirea acestora. Sindromul se numeşte colică renală. Durerile specifice care trădează prezenţa pietrelor sau antrenarea lor în căile urinare au localizare în abdomenul inferior şi corespund în zona lombară.
Sunt însă şi situaţii în care calculul nu se elimină, ci produce obturarea ureterului sau infecţie.


 

Este apa îmbuteliată o opţiune bună?

Din nefericire, nu. Apa îmbuteliată este de 3 feluri: apă minerală, apă naturală şi apă de masă. Apa minerală nu este recomandată pentru consumul zilnic, continuu.

Nivelurile ridicate de minerale şi compuşii lor ne pot afecta sănătatea dacă sunt consumate în cantităţi mari. De exemplu: sodiul, poate cauza tensiune arterială ridicată, (nitraţii şi nitriţii blochează transportul de oxigen şi sunt cauza primară a methemoglobinemiei şi a avorturilor spontane), calciul poate favoriza formarea pietrelor la rinichi.

Apa zilnică de băut trebuie să fie pură şi să nu conţină minerale deoarece corpul nostru asimilează mineralele de care are nevoie din alimente organice. Mineralele din apa minerală imbuteliată nu sunt asimilate de corp şi se depun în special în rinichi.

Sursa apei îmbuteliate este foarte importantă, la fel ca şi utilajele de îmbuteliere. Transportul şi depozitarea ar trebui să fie făcute în anumite condiţii de temperatură şi luminozitate. De multe ori, de la îmbuteliere şi până când apa ajunge la consumator, trece foarte mult timp. Apa potabilă ca orice aliment ar trebui consumată proaspată.
După consum, PET-urile devin reziduuri care duc la contaminarea deja ridicată a mediului.

Recomandarile noastre

  • Plisse cu forme regulate simple Plisse cu forme regulate simple
    Este solutia de plisse cea mai utilizata. Materialul care este folosit precum si sistemul de actionare confera un inalt grad de adaptabilitate, in special acolo unde se impun...

    detalii ...

  • Noi si apa Noi si apa
               NOI si APA     75% DIN CORPUL TAU ESTE APA ! STII CE BEI ? Stiti cat de mult va influenteaza apa propria...

    detalii ...

  • Rollo Rollo
    Sunt recomandate pentru incaperi avand un design interior simplu si elegant. Rulorile textile Tehnologic sunt foarte usor adaptabile, oferind o protectie solara simpla si eficace.

    detalii ...

  • Telecomenzi NICE - Flor-s Telecomenzi NICE - Flor-s
    Radiocomanda cu 4,5 milioane de miliarde de combinatii . Sistem 433,92 Mhz cu rolling code cu functie de autoinvatare. Particularitati: -taste mari si protejate impotriva...

    detalii ...

  • Rollo Ø43 - Actionare cu snur Rollo Ø43 - Actionare cu snur
    Solutia cea mai frecvent intalnita datorita faptului ca este accesibila si usor de folosit de catre orice membru al familiei.

    detalii ...